DISTRIBUIȚI
AFP

SUA ar putea trimite rachete Patriot în Turcia după uciderea unor soldaţi turci în atacuri atribuite regimului sirian în regiunea Idleb (nord-vestul Siriei), a declarat joi ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Există o ameninţare cu atacuri aeriene, cu rachete împotriva ţării noastre”, a declarat ministrul pentru CNN Turk. ”Ar putea fi un sprijin cu Patriots”, a adăugat el, excluzând orice sprijin la sol acordat de trupe americane.


Citește și : Macron condamnă ‘cu cea mai mare fermitate’ atacurile comise de regimul al-Assad în nord-vestul Siriei

Turcia nu încearcă să ”înfrunte” Rusia pe tema Siriei, unde o ofensivă a regimului în regiunea Idleb a intensificat tensiunile, a declarat de asemenea ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar.

„Nu avem nicio intenţie să înfruntăm Rusia”, a menţionat ministrul pentru CNN Turk, adăugând că discuţiile cu oficiali ruşi vor continua. El a precizat că ţara sa va activa sistemele de rachete S-400 achiziţionate din Rusia.

Doi militari turci au fost ucişi, iar alţi cinci răniţi joi în urma unui atac aerian în provincia Idlib, în nord-vestul Siriei, a anunţat Ankara, acuzând aviaţia regimului de la Damasc de acest bombardament, potrivit AFP şi Reuters.

Acest eveniment riscă să acutizeze şi mai mult tensiunile în regiunea Idlib între forţele turce şi cele ale regimului de la Damasc, susţinute de Moscova.

Citește și : Liderii europeni îşi etalează divergenţele la sosirea la summitul bugetului UE

În pofida intereselor divergente, Turcia şi Rusia cooperează de mai mulţi ani pentru a găsi o soluţie la conflictul din Siria care, din 2011, a făcut cel puţin 380.000 de morţi.