DISTRIBUIȚI

Naţiunile Unite şi-au exprimat profunda îngrijorare faţă de expulzările masive de migranţi haitieni la care procedează Statele Unite şi care ar putea să contravină dreptului internaţional, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Expulzările masive şi sumare care se desfăşoară în prezent invocându-se Titlul 42 (un regulament sanitar la care fac referire autorităţile americane pentru a justifica expulzările, n.red.), fără a se încerca să se determine nevoile de protecţie, sunt contrare normei internaţionale şi ar putea fi asimilate returnării’, care este condamnată de dreptul internaţional, a subliniat marţi Înaltul Comisar ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, într-un comunicat.


Citește și : Incendiile din vara acestui an au provocat emisii record de CO2

El s-a declarat ‘şocat’ de imaginile cu mii de haitieni care încearcă să-şi găsească un adăpost precar sub un pod la Del Rio, statul american Texas.

Puţin mai devreme marţi, Înaltul Comisariat ONU pentru drepturile omului şi UNHCR (Înaltul Comisariat ONU pentru refugiaţi, condus de Grandi) îşi uniseră vocile pentru a reaminti că orice solicitant de azil are dreptul să i se examineze cererea.

‘Suntem profund îngrijoraţi de faptul că nu a existat nicio examinare individuală în cazul’ haitienilor, a declarat Marta Hurtado, o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisar pentru drepturile omului, într-un briefing de presă la Geneva.

‘Poate că unele dintre aceste persoane nu au beneficiat de protecţia de care aveau nevoie’, a arătat ea.

La rândul său, Shabia Mantoo, purtătoare de cuvânt a UNHCR, a subliniat cu acelaşi prilej că a cere azil este ‘un drept fundamental al omului’. ‘Facem apel ca aceste drepturi să fie respectate’, a insistat ea.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat sâmbătă că va fi accelerat ritmul expulzărilor cu avionul a aproape 15.000 de migranţi, în majoritate haitieni, masaţi de mai multe zile sub un pod în Texas, la frontiera cu Mexic.

Expulzările de haitieni fuseseră suspendate temporar în urma seismului care le-a devastat acestora ţara luna trecută.

‘Mare majoritate a migranţilor continuă să fie expulzaţi’ imediat în baza unei reguli sanitare adoptate la începutul pandemiei pentru a limita transmiterea coronavirusului, a precizat Departamentul pentru Securitate Internă (DHS).

Purtătoarea de cuvânt a UNHCR a reamintit însă opoziţia totală a agenţiei ONU faţă de această politică şi a reiterat apelul către toate statele să ‘acorde azil tuturor celor a căror viaţă depinde de acest lucru’.

Citește și : Franţa vrea despăgubiri după ce a pierdut ‘contractul secolului’ cu Australia

‘Există alte mijloace de a gestiona sănătatea publică (…) şi în acelaşi timp de a garanta dreptul de a cere azil. Este perfect posibil’, a afirmat ea.

În paralel, UNHCR a salutat anunţul de luni al administraţiei Biden potrivit căruia SUA vor primi 125.000 de refugiaţi în 2022, un număr dublu faţă de anul în curs, pentru a răspunde nevoilor provocate de crizele umanitare din lume.

‘Acest plan reflectă angajamentul guvernului american şi al poporului american de a-i ajuta pe refugiaţii cei mai vulnerabili să-şi reconstruiască viaţa în deplină securitate’, a declarat Shabia Mantoo.