DISTRIBUIȚI
archive.almanar.com.lb

Statele Unite au chemat luni la amânarea alegerilor din 20 mai din Venezuela, calificându-le drept „mascaradă”, şi au anunţat o serie de sancţiuni împotriva unor companii şi cetăţeni din această ţară, transmite AFP, potrivit agerpres.

„Aşa-zisele alegeri nu sunt altceva decât o escrocherie şi o mascaradă”, a declarat vicepreşedintele american Mike Pence, în faţa Organizaţiei Statelor Americane (OSA).


Citește și : Donald Trump va anunța marţi decizia sa privind acordul nuclear cu Iranul

„Facem apel la preşedintele venezuelean Nicolas Maduro să suspende aceste alegeri, care sunt o mascaradă, şi să organizeze alegeri reale”, a adăugat Pence, chemând ţările membre ale OSA să suspende Venezuela din organizaţie.

Uniunea Europeană, Statele Unite şi o mare parte a ţărilor din America Latină au criticat decizia Caracasului de a devansa, pe 20 mai, scrutinul prezidenţial, organizat în general în decembrie, denunţând o lipsă de transparenţă şi de garanţii a unor alegeri libere.

Coaliţia opoziţiei venezuelene a îndemnat la boicotarea scrutinului şi la o mare manifestaţie pentru a protesta faţă de ceea ce califică drept „fraudă”.

Citește și : Donald Trump, reprezentat de Ivanka Trump și John Sullivan la inaugurarea Ambasadei SUA la Ierusalim

La rândul său, Trezoreria americană a anunţat luni adoptarea de sancţiuni faţă de 20 de companii, dintre care 16 cu sediul în Venezuela, restul în Panama, şi împotriva a trei cetăţeni, dintre care un fost director al serviciului venezuelean de informaţii financiare, care au deţinut sau controlat respectivele societăţi.