DISTRIBUIȚI
Heavy.com

Biroul procurorului statului american Florida a dat publicităţii miercuri trei înregistrări video scurte, dar înfiorătoare, filmate de tânărul care, în luna februarie a acestui an, a ucis 17 oameni cu focuri de armă în fostul său liceu din Parkland, informează joi AFP, potrivit agerpres.

„Va fi un eveniment de proporţii. Când mă veţi vedea la ştiri, veţi şti că sunt eu”, promitea Nikolas Cruz, în timp ce se filma cu telefonul mobil.


Citeşte şi: Atac cu cuţitul într-o gară din Germania. Agresorul a fost ucis – VIDEO

„Mă numesc Nik şi voi fi viitorul atacator de la şcoală în 2018”, se prezintă tânărul de 19 ani, în aceste imagini după toate aparenţele filmate chiar în ziua atacului, în 14 februarie.

Cu o cască pe cap şi vorbind într-un loc situat în aer liber, el îşi face public obiectivul: „Cel puţin 20 de persoane” ucise. El detaliază cu calm proiectul său funest, pe un ton nonşalant sau ironic. „Veţi muri. Bum bum bum. Mă grăbesc.”

El spune că intenţiona să apeleze la serviciile Uber, cu arma sa semi-automată AR-15, pentru a ajunge la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland.

„Să înceapă astăzi masacrul. Toţi copiii înspăimântaţi fug să se ascundă. Prin furia puterii mele, îi vor învăţa cine sunt eu”, continuă tânărul dezechilibrat, fost elev al liceului.

„Nu sunt nimic, nu sunt nimeni, viaţa mea este neant şi nu am niciun sens”, adaugă Nikolas Cruz, care a fost arestat după măcelul pe care l-a comis.

Cruz a fost acuzat de 17 crime. Procurorii intenţionează să ceară pedeapsa cu moartea împotriva lui.