DISTRIBUIȚI
Reuters

Secretarul american de stat, Mike Pompeo, a anunţat miercuri noi sancţiuni împotriva companiei chineze Huawei şi o vizită în Regatul Unit după ce guvernul de la Londra a decis să excludă această companie din viitoarea reţea britanică 5G, transmite AFP, scrie agerpres.

”Departementul de Stat va impune restricţii de viză unor angajaţi ai societăţilor tehnologice chineze, precum Huawei, care aduc un sprijin material regimurilor vinovate de încălcări şi abuzuri ale drepturilor omului în lume”, a declarat Pompeo la o conferinţă de presă.


Citește și : The Guardian va suprima 180 de posturi, din cauza ‘şocului economic’ provocat de pandemie

El a lăudat decizia guvernului de la Londra de a tăia legăturile cu Huawei şi a anunţat că săptămâna viitoare va efectua o ”vizită rapidă” în Regatul Unit şi în Danemarca. ”Sunt sigur că Partidul Comunist chinez şi ameninţările pe care acesta le reprezintă pentru popoarele libere din întreaga lume vor fi în capul agendei” acestei vizite, a adăugat Mike Pompeo.

Premierul britanic Boris Johnson a dispus marţi excluderea completă a companiei chineze Huawei din realizarea reţelei 5G a Regatului Unit începând cu anul 2027, dând astfel satisfacţie Washingtonului şi nemulţumind Beijingul.

Citește și : Incendiu de amploare într-un port din sudul Iranului

Răgazul de şapte ani este menit să ajute operatorii britanici din sectorul telecomunicaţiilor care se temeau că vor pierde miliarde de lire sterline pentru a înlocui mai repede echipamentele Huawei, dar începând de la finele anului în curs operatorii britanici nu vor mai avea dreptul să achiziţioneze de la Huawei niciun fel de echipamente pentru 5G.

Decizia survine în urma intenselor presiuni exercitate de SUA asupra premierului britanic Boris Johnson de a reveni asupra hotărârii sale din ianuarie prin care acceptase un rol limitat pentru Huawei în viitoarea reţea 5G britanică.