DISTRIBUIȚI
Reuters

Administraţia Donald Trump analizează posibilitatea de a le oferi acces prioritar la un eventual vaccin anticoronavirus anumitor categorii vulnerabile, situaţia fiind examinată de o comisie federală, informează cotidianul The New York Times, scrie mediafax.

Oficiali federali încearcă deja să decidă cine va primi primele doze ale unui eventual vaccin anti-Covid-19, în condiţiile în care primul vaccin ar putea ajunge pe piaţă în iarnă, dar vor fi necesare câteva luni până va fi disponibil la scară largă.


Citește și : Inundații catastrofale în China (VIDEO)! Autoritățile anunță cel puțin 14 morţi şi dispăruţi

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor şi o comisie consultativă formată din experţi independenţi au început din aprilie să elaboreze un sistem de clasificare în funcţie de priorităţi pentru distribuirea dozelor de vaccin în Statele Unite.

Potrivit planului preliminar, orice vaccin aprobat va fi oferit în primul rând personalului medical esenţial şi oficialilor din domeniul siguranţei naţionale, apoi altor angajaţi din sectoare importante şi celor care prezintă riscuri mari – vârstnicii vor avea prioritate în faţa celor tineri, iar persoanele care suferă de boli cronice în faţa celor relativ sănătoase.

Unii oficiali din domeniul sănătăţii publice şi unii consilieri iau în considerare şi o opţiune controversată: plasarea persoanelor de culoare şi a celor de origine latino-americană, afectate disproporţionat de Covid-19, înaintea altor grupe de populaţie.

Însă unii experţi medicali nu sunt convinşi că există o bază ştiinţifică pentru o astfel de măsură, evocând posibilitatea unor contestaţii judiciare sau exprimând preocupare că prioritizarea unor grupuri minoritare ar eroda încrederea publică în vacinuri, într-o perioadă în care imunizarea este crucială pentru oprirea pandemiei.

Citește și : Premierul irakian promite SĂ RĂZBUNE moartea lui Hicham al-Hachémi

„Oferirea vaccinului iniţial unui grup rasial, dar altuia nu, nu sunt sigură cum ar fi perceput acest lucru de către public, cum ar afecta modul în care vaccinurile sunt percepute ca măsură credibilă de sănătate publică”, afirmă Claire Hannan, directorul Asociaţiei Managerilor pentru Imunizare (AIM), un grup reprezentat în comisia consultativă.