DISTRIBUIȚI
Twitter

Statele Unite au ameninţat luni că vor aplica sancţiuni judecătorilor şi procurorilor de la Curtea Penală Internaţională (CPI), în caz că vor fi intentate procese în această instanţă unor cetăţeni americani, israelieni sau ai altor ţări aliate, informează AFP, scrie agerpres.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, a declarat: „Le vom interzice acestor judecători şi procurori intrarea în Statele Unite. Vom adopta sancţiuni împotriva activelor lor din sistemul financiar american şi îi vom inculpa în sistemul nostru judiciar”.


Citește și : Administrația Donald Trump confirmă închiderea misiunii palestiniene de la Washington

Într-un discurs ţinut în faţa grupului conservator Federalist Society, la Washington, Bolton a apreciat că CPI este „ineficientă, iresponsabilă şi pur şi simplu periculoasă”.

Statele Unite, care nu sunt parte a CPI, au reacţionat astfel la posibilitatea unei anchete a curţii împotriva unor militari americani care au luptat în Afganistan.

Citește și : Palestinienii nu se tem de ultima manevră a americanilor la CPI