DISTRIBUIȚI

Iranul îşi continuă „şantajul nuclear” prin relansarea activităţilor de îmbogăţire a uraniului, până acum îngheţate, într-o uzină subterană, au denunţat marţi SUA, dând asigurări că Washingtonul îşi va continua politica sa de „presiune maximală” asupra Teheranului, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Iranul nu are motive credibile pentru a-şi dezvolta programul de îmbogăţire, în uzina sa de la Fordo sau în altă parte, nu este decât o tentativă clară de şantaj nuclear care nu va face decât să-i agraveze izolarea politică şi economică”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Morgan Ortagus.


Vezi și : Un politician pro-Beijing a fost atacat cu cuțitul în Hong Kong – VIDEO

Relansarea de către Teheran a îmbogăţirii uraniului „în dispreţul angajamentelor sale nucleare cheie este un mare pas în direcţia greşită şi subliniază provocările pe care le ridică Iranul pentru pacea şi securitatea internaţionale”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Washingtonul, dă asigurări Departamentul de Stat, „va continua să impună o presiune maximală asupra regimului până când îşi va înceta comportamentul destabilizator, în special activităţile sensibile de proliferare” nucleară.

Citește și: Armata SUA va folosi inteligenţa artificială ‘în mod legal și etic’

Preşedintele iranian a anunţat marţi relansarea programului de îmbogăţire a uraniului, a doua zi după expirarea unui termen-limită dat de Teheran partenerilor săi din acordul nuclear internaţional încheiat la Viena în 2015. Iranul aşteaptă ca acestea să o ajute să ocolească sancţiunile americane care au fost reintroduse după retragerea SUA din acord în 2018.