DISTRIBUIȚI
afp

SUA au acuzat joi guvernul afgan de indulgenţă excesivă şi ineficienţă în lupta împotriva corupţiei şi au anunţat o retragere a peste 160 milioane de dolari dintr-un ajutor direct pentru Kabul, demersul intervenind cu mai puţin de zece zile înaintea alegerilor prezidenţiale din Afganistan, informează AFP, potrivit agerpres.

Este o adevărată lovitură pentru preşedintele Ashraf Ghani, candidat la propria succesiune în 28 septembrie, care s-a arătat foarte critic faţă de acordul de pace negociat între Washington şi talibani, înainte ca Donald Trump să pună capăt negocierilor.


Citește și : Benny Gantz declară că vrea ca el să fie noul premier al Israelului

‘Dorim ca fondurile de asistenţă pe care le furnizăm Afganistanului să servească intereselor tuturor cetăţenilor afgani’, a declarat şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo într-un comunicat. ‘Liderii afgani care nu îndeplinesc aceste criterii’ în lupta împotriva corupţiei ‘trebuie să dea socoteală’, a insistat el.

‘Din cauza actelor identificate ca administrare defectuoasă din partea guvernului afgan în materie financiară şi combatere a corupţiei, guvernul american retrage circa 160 milioane de dolari destinaţi unui proiect major de infrastructură energetică’, adaugă Pompeo, precizând totodată că lucrările vor merge totuşi înainte, dar că finanţarea proiectului nu va mai trece prin autorităţile de la Kabul. El a denunţat ‘incapacitatea guvernului afgan de a utiliza într-o manieră transparentă banul public american’.

Citește și : Preşedintele Israelului va iniţia duminică seria de consultări pentru desemnarea viitorului prim-ministru

În plus, Mike Pompeo a anunţat suspendarea unui ajutor suplimentar de 60 milioane de dolari din cauza ‘lipsei de transparenţă în jurul deciziilor’ autorităţii naţionale afgane responsabile de centralizarea achiziţiilor publice.

În fine, ‘am ajuns la concluzia că Comisia de evaluare şi de supervizare a guvernului afgan este incapabilă să fie un partener în efortul internaţional de a construi un viitor mai bun pentru afgani’, a acuzat secretarul de stat american. ‘Vom suspenda finanţarea acestei entităţi la sfârşitul acestui an’, a adăugat Mike Pompeo în acelaşi comunicat.