DISTRIBUIȚI
112.international

Statele Unite ale Americii vor furniza Ucrainei nave militare, ceea ce va consolida capacităţile de apărare la Marea Neagră ale Kievului, a declarat marţi ambasadorul ucrainean la Washington, Valeri Cealîi, într-o conferinţă de presă pe tema parteneriatului strategic dintre Ucraina şi SUA, informează portalul RBC-Ukraina, potrivit agerpres.

Kievul face în prezent demersuri pentru a primi în viitorul apropiat aceste vedete, achiziţie ce îi va permite să-şi consolideze capacităţile în bazinul Mării Negre, a reiterat ambasadorul ucrainean.


Citește și : Rusia acuză Marea Britanie că încearcă să-şi impună politica ostilă faţă de Moscova asupra UE și SUA

„Echipe de experţi lucrează la ora actuală la elaborarea unui acord privind livrarea acestor vedete. Sper să le obţinem” în curând, a spus Valeri Cealîi, fără nicio precizare cu privire la numărul de vase.

Referitor la cooperarea dintre Kiev şi Washington în plan militar, ambasadorul ucrainean a subliniat că ţara sa şi Statele Unite au ajuns la nivelul unui parteneriat strategic în domeniul securităţii şi apărării.

„Pentru prima oară, Ucraina ajunge la nivelul unui parteneriat strategic cu SUA, cel puţin în domeniul securităţii naţionale şi al apărării. După atacul din partea Rusiei, a apărut într-adevăr această direcţie, care nu a existat niciodată până atunci. Furnizarea de arme antitanc moderne americane nu este doar o dovadă a disponibilităţii partenerului nostru de ne a ajuta, aceasta este o dovadă a unui nou nivel de parteneriat”, a evidenţiat Cealîi, referindu-se la anexarea Crimeii de către Rusia în 2014 şi la sprijinirea rebelilor separatişti din estul Ucrainei de către aceasta.

Citește și : Peste 2 milioane de musulmani aflaţi în pelerinaj la Mecca celebrează Sărbătoarea Sacrificiului

Anterior, Ambasada SUA la Kiev a anunţat că guvernul american a pus la dispoziţia forţelor armate ucrainene echipamente antitanc.