DISTRIBUIȚI

Statele membre G7 au acuzat vineri China de „înăbuşirea pluralismului politic” în Hong Kong şi au cerut Beijingului să „pună capăt opresiunii nejustificate” după adoptarea unei controversate reforme electorale şi după un val de arestări a unor activişti pro-democraţie, informează AFP, potrivit agerpres.  

„Facem apel către China şi autorităţile din Hong Kong să restabilească încrederea în instituţiile politice din Hong Kong şi să pună capăt opresiunii nejustificate a celor care promovează valorile democratice şi apărarea drepturilor şi a libertăţilor”, au declarat miniştrii de externe ai Germaniei, Canadei, SUA, Franţei, Italiei, Japoniei şi Marii Britanii într-o declaraţie comună.


Citește și : Boris Johnson: Decizia de a suspenda părţi ale Protocolului nord-irlandez este legală şi corectă

Autorităţile chineze vor să impună fostei colonii britanice o reformă electorală care să le permită de facto să aibă drept de veto asupra candidaţilor favorabili opoziţiei pro-democratice.

China şi-a justificat proiectul prezentându-l ca pe o a doua „lovitură” necesară pentru „stoparea eficientă a haosului” din Hong Kong, în urma controversatei legi privind securitatea naţională de anul trecut. Această lege prin care Beijingul urmăreşte să recâştige controlul asupra teritoriului semi-autonom şi să pună capăt demonstraţiilor pro-democraţie a declanşat deja un val de sancţiuni occidentale şi condamnarea din partea G7.

În declaraţia lor comună, miniştrii G7 „îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la decizia autorităţilor chineze de a submina bazele democratice ale sistemului electoral din Hong Kong”, conform versiunii documentului dat publicităţii de Departamentul de Stat american.

„O astfel de decizie demonstrează cu tărie că autorităţile chineze sunt hotărâte să elimine vocile şi opiniile disidente din Hong Kong”, se mai afirmă în declaraţie.

Citește și : Consiliul Europei cere Poloniei să ofere ‘acces la un avort legal’

Reforma electorală votată de parlamentul chinez şi „arestările masive ale activiştilor şi politicienilor pro-democraţie subminează gradul înalt de autonomie” prevăzut pentru fosta colonie britanică prin angajamentele internaţionale asumate de Beijing, subliniază semnatarii acestei luări de poziţie. Ceea ce „va înăbuşi, de asemenea, pluralismul politic” şi „va reduce libertatea de exprimare”, avertizează miniştrii de externe din statele membre G7.