DISTRIBUIȚI
REUTERS

Guvernul francez a restabilit miercuri prin decret starea de urgenţă sanitară începând de vineri 17 octombrie, la miezul nopţii, pe întreg teritoriul ţării din cauza agravării epidemiei de COVID -19, relatează AFP, potrivit agerpres.

Acest anunţ apare chiar înaintea unui discurs pe care preşedintele Franţei Emmanuel Macron îl va rosti la ora locală 20.00 şi în cadrul căruia, potrivit unor surse apropiate, ar trebui să anunţe restricţii în mai multe oraşe mari din ţară, unde epidemia se extinde.


Citește și : Summitul UE va pecetlui soarta acordului pentru Brexit

Aceste restricţii – o ”închidere nocturnă”, aşa cum o numesc unele surse – ar putea fi impuse de la 21:00 (19:00 GMT) până la 06:00 (04:00 GMT) în cele mai afectate zone începând din acest weekend, precum Parisul şi suburbiile, Marsilia, Lyon, Montpellier, Lille sau Toulouse.

Starea de urgenţă sanitară, care a fost ridicată pe 10 iulie, oferă un cadru legal pentru controlul anumitor restricţii, inclusiv închiderea.

Agravarea epidemiei, descrisă drept ”catastrofă pentru sănătate”, justifică declararea stării de urgenţă astfel încât să poată fi luate măsuri strict proporţionale cu riscurile pentru sănătate, indică raportul Consiliului din miniştri. Epidemia de coronavirus a ucis peste 32.000 de persoane în Franţa.

Citește și : Filarmonica din New York rămâne închisă tot sezonul 2020-2021