DISTRIBUIȚI
ABC

Preşedintele srilankez, Maithripala Sirisena, a anunţat miercuri că a semnat sentinţele la moarte pentru patru deţinuţi condamnaţi pentru trafic de droguri, decizie ce pune capăt unui moratoriu de 42 de ani, transmite EFE, potrivit agerpres.

„Am semnat pedeapsa cu moartea pentru patru condamnaţi. Va fi pusă în executare imediat, deja am decis şi data”, a spus Sirisena, în cadrul unei întâlniri cu presa.


Citeşte şi: Arşiţa pârjoleşte Germania: Temperaturile ajung la 40 de grade Celsius!

„Cei patru sunt condamnaţi în legătură cu drogurile”, a adăugat el.

Sirisena a spus în mai multe rânduri că va pune în aplicare executarea deţinuţilor condamnaţi pentru delicte legate de droguri ca parte a intensificării luptei sale contra narcotraficului din Sri Lanka.

De aceea, la începutul anului, a fost iniţiat un proces larg de angajare a unui călău, post vacant de mai mulţi ani. În ciuda faptului că s-au prezentat o sută de candidaţi, autorităţile nu au ales încă pe cineva.

La rândul său, comisarul pentru penitenciare, T.M Thennakoon, a declarat pentru EFE că nu a fost informat cu privire la detaliile deciziei privind execuţiile.

„Încă nu am fost informaţi de nicio decizie”, a spus acesta.

Dacă aceste execuţii vor avea loc, Sri Lanka va pune capăt unui moratoriu de 42 de ani în această privinţă.

Guvernul srilankez a votat pentru menţinerea moratoriului la cea de-a 73-a Adunare Generală a Naţiunilor Unite, din decembrie 2018.

Activistul şi secretarul general al Amnesty International (AI), Kumi Naidoo, a cerut miercuri, într-un mesaj video, preşedintelui Sirisena să stopeze planurile sale de aplicare a pedepsei capitale în cazul celor patru condamnaţi.

Citeşte şi: Poliţia de frontieră americană a rămas fără şef. John Sanders şi-a dat demisia!

„Mă adresez dumneavoastră cu scopul de a pleda pentru viaţa acestor persoane care vor fi executate imediat în Sri Lanka dacă veţi reînvia pedeapsa capitală”, a arătat activistul sud-african, care a amintit că ultima execuţie în statul insular a avut loc atunci când actualul preşedinte avea doar 24 de ani.

Într-un comunicat difuzat marţi de AI, este exprimată de asemenea îngrijorarea pentru opacitatea care învăluie această decizie, despre care nu se cunosc nici detalii, nici data.

Pedeapsa capitală continuă să fie în vigoare în insulă pentru delicte precum înalta trădare, asasinat şi trafic de droguri, însă ultima autorizaţie prezidenţială de punere în aplicare a condamnării a fost dată în 1976, în practică măsura fiind comutată în închisoare pe viaţă.