DISTRIBUIȚI
The Tribune

Sprijinul pentru independenţa Cataloniei s-a redus la 41,9% în regiune, în timp ce procentul locuitorilor care sunt împotrivă a crescut uşor, la 48,8%, conform unui sondaj realizat înaintea recentelor tensiuni şi publicat vineri de un institut dependent de guvernul regional, relatează AFP, potrivit agerpres.

Precedentul sondaj similar publicat în iulie de Centre d’Estudis d’Opinió (CEO), institut legat de guvernul regional controlat de separatişti, releva că 44% dintre locuitori erau favoarea independenţei şi 48,3% erau împotrivă.


Citește și : Cambodgia INTERZICE distracţia turiştilor pe CÂRCA elefanţilor

Acest cifre se bazează pe răspunsurile a 1.315 locuitori din regiune, de naţionalitate spaniolă.

Acest nou sondaj a fost realizat între 16 septembrie şi 7 octombrie, adică înainte de condamnarea la 14 octombrie a nouă lideri separatişti la pedepse grele cu închisoarea pentru rolul rol în tentativa de secesiune din 2017.

Această sentinţă a declanşat numeroase manifestaţii, dintre care unele au degenerat în violenţe.

Parlamentul şi guvernul Cataloniei sunt controlate de partidele separatiste, însă chestiunea secesiunii divizează profund această regiune bogată din nord-estul Spaniei.

Citește și : Segolene Royal respinge ‘calomniile’ privind activitatea sa ca ambasadoare a Franţei