DISTRIBUIȚI
Pope Francis visits the children's cancer ward at the Gemelli hospital where he is hospitalised for a respiratory infection, in Rome, Italy March 31, 2023. Vatican Media/Handout via REUTERS ATTENTION EDITORS - THIS IMAGE WAS PROVIDED BY A THIRD PARTY.

Papa Francisc, care urmează să revină sâmbătă la Vatican, după trei zile de tratament pentru bronşită, a făcut vineri o vizită surpriză la secţia de oncologie pediatrică a spitalului din Roma unde este tratat, relatează AFP, potrivit agerpres

După-amiază, liderul Bisericii Catolice, în vârsta de 86 de ani, a vizitat secţia de specialitate a spitalului Gemelli şi le-a oferit copiilor ouă de ciocolată, mătănii şi cărţi, a anunţat Vaticanul. În cursul acestei vizite surpriză de aproximativ 30 de minute, Suveranul Pontif a botezat şi un nou-născut de câteva săptămâni, cu numele Miguel Angel.


Citește și : Putin vrea să elimine ‘dominaţia Occidentului’ în lume (presă)

 

Papa Francisc urmează să părăsească sâmbătă spitalul Gemelli după ce va afla rezultatele celor mai recente analize medicale ale sale, a anunţat Vaticanul într-un comunicat publicat vineri, notează Reuters.

Citește și : Ucraina exclude orice încetare a focului care să permită forţelor ruse să rămână în teritoriul ocupat

 

Vineri dimineaţă, decanul colegiului cardinalilor, Giovanni Battista Re, a declarat pentru agenţia italiană de ştiri Adnkronos că Papa ar putea să participe la ceremoniile organizate în Săptămâna Paştelui, care va începe duminică.

Tot vineri, Vaticanul a anunţat că Papa Francisc este aşteptat să ia parte la slujba din Duminica Floriilor, ce va fi organizată în Piaţa Sf. Petru pe 2 aprilie.