DISTRIBUIȚI

Un sfert dintre persoanele care au decedat în Franţa anul trecut aveau peste 90 de ani, iar jumătate, peste 83 de ani, vârsta la care se produce decesul în această ţară europeană crescând semnificativ în ultimii 20 de ani, potrivit unui studiu privind mortalitatea realizat de Institutul Naţional de Statistică al Franţei (INSEE), citat luni de EFE, potrivit agerpres.

În 1997, jumătate dintre persoanele decedate aveau peste 78 de ani, iar un sfert, peste 87 de ani.


Citeşte şi: CSU suferă o înfrângere istorică în Bavaria

În 2017, în Franţa au murit 606.000 de oameni, cu 12.000 mai mulţi decât în 2016. Autorii studiului pun această creştere pe seama epidemiei de gripă în timpul căreia s-a înregistrat un vârf de 67.000 de decese în luna ianuarie a anului trecut. Numărul total al deceselor a stagnat în 2016, în condiţiile în care, în 2015, se înregistrase o creştere de 34.000 de decese.

Citeşte şi: Cod roşu de vreme severă în Franţa. Cel puţin cinci oameni au murit – VIDEO

De la începutul anilor 2010, numărul deceselor în Franţa este în creştere, odată cu îmbătrânirea aşa-numitei generaţii ”baby boom”, născută după cel de-al Doilea Război Mondial.

În 2017, speranţa medie de viaţă în Franţa a fost de 79 de ani, faţă de 75 de ani în 1997.