DISTRIBUIȚI

Spaţiul deschis din faţa catedralei Notre-Dame (parvis), închis publicului de la incendiul care a devastat catedrala în urmă cu peste un an, se redeschide în această duminică, informează AFP, citând un anunţ făcut de dieceza din Paris, de primăria capitalei şi de instituţia responsabilă pentru renovarea acestei faimoase atracţii turistice, scrie agerpres.

Din cauza incendiului din 15 aprilie 2019, acest spaţiu şi aleea sa (rue du Parvis) „au suferit o poluare cu plumb care a dus la închiderea imediată a sitului”, au precizat cele trei instituţii într-un comunicat.


Citește și : China anunţă că ar putea pune piaţă un vaccin anti-COVID-19 până la sfârşitul anului

Cu toate acestea, în urma unui aviz favorabil din partea Agenţiei regionale pentru sănătate din Ile-de-France vineri, prefectul poliţiei din Paris a autorizat redeschiderea celor două locaţii, precizează instituţiile citate.

Arhiepiscopul Parisului Michel Aupetit, primarul capitalei, Anne Hidalgo, şi generalul Jean-Louis Georgelin, şeful echipei de renovare a catedralei, urmează să se deplaseze duminică după-amiază la faţa locului pentru a marca această redeschidere.

Şantierul gigantic de la Notre-Dame, unde lucrările fuseseră suspendate la mijlocul lunii martie din cauza epidemiei de COVID-19, îşi reia progresiv activitatea, cu ambiţia de a-şi termina misiunea până în 2024.

Citește și : Primarul din Chicago, atac dur la adresa lui Trump după revoltele de la Minneapolis: ‘F… you!’