DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Un număr record de avioane ale forţelor armate chineze, 25 în total, au penetrat luni în spaţiul aerian al Taiwanului, a anunţat guvernul său, a doua zi după un avertisment adresat Beijingului de către SUA pe tema insulei, relatează AFP, potrivit agerpres

După sosirea deasupra sud-vestului teritoriului taiwanez a aparatelor de zbor chineze, printre care 18 avioane de vânătoare, Ministerul Apărării de la Taipei a ridicat de la sol propriile aeronave pentru a le transmite ordinul de a părăsi spaţiul aerian şi a le supraveghea mişcările.


Citește și : Raport OIAC: Damascul a folosit arme chimice într-un atac din 2018

Această incursiune a aviaţiei chineze, pentru a zecea zi la rând în această lună, a fost cea mai amplă din ultimul an, potrivit autorităţilor de la Taipei.

Ea s-a produs după ce secretarul de stat american Antony Blinken a denunţat duminică „acţiuni tot mai agresive din partea autorităţilor de la Beijing faţă de Taiwan”, adăugând că „ar fi o greşeală gravă pentru oricine să încerce să schimbe statu quo-ul actual cu forţa”.

Această insulă, care se bucură de un sistem democratic, este considerată de China o provincie rebelă care va reveni într-o zi sub tutela sa, cu forţa dacă va fi necesar, notează AFP.

Citește și : Trump vrea ca un vaccin anti-covid să se numească TRUMPCINE şi-l desfiinţează pe Fauci: O NULITATE!

Taiwanul a semnalat intruziunile din ce în ce mai numeroase ale avioanelor chineze în zona sa aeriană de apărare, nu mai puţin de 380 în 2020.

O lege americană obligă SUA să ajute insula în caz de conflict. Totuşi, Antony Blinken nu a dorit să se pronunţe duminică asupra unui eventual răspuns militar al ţării sale la orice acţiune a armatei chineze privind Taiwanul.