DISTRIBUIȚI
laSexta

Parlamentul Cataloniei va începe sâmbătă să dezbată învestirea în funcţia de lider regional a separatistului Joaquim Torra, pe care Carles Puigdemont l-a desemnat pentru a-i succeda în post, a anunţat vineri instituţia catalană într-un comunicat, citat de AFP, potrivit agerpres.

După ce s-a consultat cu diferitele partide, preşedintele parlamentului, Roger Torrent, a propus oficial candidatura lui Torra şi a convocat prima dezbatere de învestire în funcţie pentru sâmbătă, la ora 10:00 GMT, potrivit comunicatului.


Citește și : Canada vrea ca G7 să lanseze acţiuni concrete în favoarea educaţiei femeilor

Liderul separatist catalan Carles Puigdemont a anunţat joi seara din Germania că renunţă să mai fie ales lider al Cataloniei şi l-a desemnat pe Torra, nou-venit în politică, drept candidat pentru a-i succede în funcţie, în regiunea din nord-estul Spaniei.

Noul deputat Joaquim Torra (55 de ani), zis şi Quim Torra, considerat ca reprezentând aripa dură a separatismului, va prezenta un program în parlament. Dar el nu va fi învestit sâmbătă, deoarece nu dispune de majoritatea absolută în parlamentul cu 135 de deputaţi. O a doua dezbatere ar urma să aibă loc luni, când va fi nevoie doar de o majoritate simplă pentru a fi învestit în funcţie.

Citește și : Israelul îi cere lui Al Assad să-i dea afară pe iranienii din Siria

Pentru moment, Torra poate conta în principiu pe 66 de voturi favorabile, din partea grupului său parlamentar conservator separatist, Împreună pentru Catalonia, şi a altei formaţiuni separatiste, Stânga Republicană (ERC), faţă de 65, cât are opoziţia.

Pentru a trece cu o majoritate simplă, el va avea nevoie de abţinerea a patru aleşi ai CUP, formaţiune separatistă de extrema stângă, care nu vrea să voteze decât pentru Puigdemont, dar care îşi va revizui poziţia în weekend.