DISTRIBUIȚI

Familia dictatorului spaniol Francisco Franco se opune planurilor de exhumare şi transmite că se va folosi de toate mijloacele legale pentru a împiedica decizia guvernului, potrivit news.ro .

Şapte nepoţi ai lui Franco au transmis un comunicat prin care şi-au exprimat opoziţia „fermă şi unanimă” faţă de exhumare, scrie presa spaniolă.


Citește și : Comandantul Stat Islamic din Afganistan, ucis în timpul unui atac în regiunea Nangarhar

Comunicatul vine după ce vineri a fost aprobat de guvernul socialist decretul de exhumare, care urmează să fie adoptat ulterior de Parlament.

Valle de los Caídos, în apropiere de Madrid, unde este amplasat mausoleul lui Franco, care adăposteşte rămăsiţele dictatorului şi ale zeci de mii de victime ale războiului civil spaniol (1936-1939), este singurul monument existent în Europa care este dedicat unui lider fascist.

Este puţin probabil ca acest decret să nu primească votul Parlamentului şi încă nu este clar care sunt mijloacele legale la care pot apela descendenţii lui Franco.

Citește și : Migranţii de la bordul navei Diciotti au debarcat în portul Catania din Siclia

Prin decret, familia are la dispoziţie 15 zile în care să decidă unde vor fi mutate rămăşiţele dictatorului sau decizia va reveni guvernului.

„Dacă exhumarea va fi făcută fără acordul nostru, vom cere ca rămăsiţele să ne fie încredinţate pentru a putea face o înmormântare creştinească”, se mai arată în comunicat.