DISTRIBUIȚI

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 24.926 în Spania, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii de la Madrid citat de EFE, potrivit agerpres.

Dintre acestea, 4946 sunt cazuri noi faţă de bilanţul precedent.


Citește și: Columbia intră în izolare generală obligatorie

În acelaşi timp, numărul deceselor s-a ridicat la 1326, cu 324 cazuri noi în ultimele 24 de ore.

Autorităţile spaniole au comunicat totodată că 1612 pacienţi se află în unităţi de terapie intensivă, cu 471 mai mulţi decât vineri, contribuind la saturarea acestor servicii, care aproape că au ajuns la limită în regiuni ca Madrid, cea mai afectată de epidemie.

Citește și: Coreea de Nord a tras două rachete balistice

Un total de 2125 de pacienţi s-au recuperat după ce au fost contaminaţi, acest număr crescând cu 540 faţă de vineri, precizează autorităţile spaniole.