DISTRIBUIȚI

Soţul uneia dintre profesoarele ucise în masacrul de marţi dintr-o şcoală din Texas, în timpul căruia au murit de asemenea 19 copii şi o altă profesoară, a decedat joi „de durere”, au anunţat membrii familiei sale, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Pe o pagină de organizare GoFundMe înfiinţată pentru a susţine nevoile celor patru copii ai cuplului rămaşi orfani, Debra Austin, care se prezintă drept verişoara profesoarei Irma Garcia, informează că soţul acesteia din urmă, Joe, „a murit în mod tragic în această dimineaţă, după o urgenţă medicală”.


Citeşte şi: Irakul INTERZICE prin lege normalizarea relaţiilor cu Israelul – Black News

„Sunt convinsă că Joe a murit de inimă frântă: a-şi pierde iubirea vieţii după 25 de ani (de viaţă împreună) era prea greu de suportat”, a adăugat ea.

John Martinez, care se prezintă drept nepotul Irmei Garcia, a notat la rândul său pe Twitter: „Mi se rupe inima şi mă cuprinde disperarea să anunţ că soţul mătuşii mele Irma, Joe Garcia, a murit de durere”.

Un jurnalist al unui post de televiziune local a informat că Joe Garcia a murit în urma unei crize cardiace.

Citeşte şi: Un membru fondator al trupei Depeche Mode a murit la 60 de ani – Black News

Cuplul era căsătorit de 24 de ani, potrivit site-ului şcolii primare Robb.

Irma Garcia şi colega ei Eva Mireles, ale căror săli de clasă erau legate, au fost amândouă ucise de asasinul de 18 ani, Salvador Ramos, care a masacrat de asemenea 19 copii în şcoala Robb din Uvalde, înainte de a fi ucis de poliţie.