DISTRIBUIȚI

Soţia unui politilog german vizat de justiţie cu privire la spionaj în favoarea serviciilor chineze de informaţii, a fost, la rândul său, inculpată din acelaşi motiv, a anunţat luni parchetul federal german, relatează AFP, potrivit news.ro

Potrivit Parchetului din Karlsruhe, competenet în domeniul terorismului şi spionajului, germano-italiana Klara K. şi soţul său, Klaus L. au fost contactaţi de către serviciile de spionaj chineze în timpul unui turneu de confernţe la Shanghai, în China, în 2010.


Citește și : Papa Francisc îşi reia audienţele generale

Din 2010 şi până în 2019, ei au ”furnizat cu regularitate informaţii serviciilor chineze, înainte sau după vizite de stat sau conferinţe internaţionale”, acuză parchetul în comunicat.

Politologul a fost inculpat deja la începutul lui iulie.

Cuplul a primit ”onorarii” în schimbul unor informaţiilor pe care le-a obţinut cu ajutorul numeroaselor contacte politice la nivel înalt, stabilite în cadrul unui think-tank condus de către Klaus L. din 2001.

Ei sunt suspectaţi totodată de faptul că au fost plătiţi pentru a participa la reuniuni cu ofiţeri de informaţii chinezi.

UN SCANDAL FOARTE JENANT

Acest scandal s-ar putea dovedi extrem de stânjenitor pentru Germania.

Klaus L. ar lucra de peste 50 de ani pentru serviciul federal de informaţii german BND, dezvăluie postul public ARD îpntr-o anchetă aprofundată.

Presupusa sa activitate de agent dublu i-a determinat pe poliţişti să-i percheziţioneze domiciliul în 2019, cu doi ani înainte să fie arestat.

Potrivit ARD, politologul ar fi informat în parte BND cu privire la legăturile sale cu spionajul chinez.

Klaus L. era, potrivit ARD, unul dintre conducătorii influentei Fundaţii Hanns-Seidel, afiliată Uniunii Social Creştine (CSU) din Bavaria.

Citește și : Numărul 2 al unui partid danez anti-UE este anchetat pentru fraudă cu fonduri europene

Germania a fost afectată recent de un caz de spionaj privind Rusia.

Justiţia germană anunţa la 21 iunie arestarea pe teritoriul german a unui om de ştiinţă rus care lucra la o universitate, suspectat de spionaj în favoarea Moscovei.