DISTRIBUIȚI
Sky News

Anne Sacoolas, soţia unui diplomat american, a fost condamnată joi de un tribunal din Londra la opt luni de închisoare, cu o suspendare de 12 luni, pentru că a provocat moartea unui adolescent prin conducere neglijentă într-un accident rutier petrecut în Anglia în 2019, informează Reuters, potrivit agerpres.  

Harry Dunn, în vârstă de 19 ani, a murit în august 2019, după ce motocicleta sa a intrat în coliziune cu maşina condusă de Anne Sacoolas pe partea greşită a drumului în apropiere de RAF Croughton, o bază a forţelor aeriene din comitatul englez Northamptonshire care este folosită de armata americană.


Citește și : Armata poloneză are în vedere să convoace circa 200.000 de civili pentru instrucţie militară

Sacoolas, care a pledat vinovată în luna octombrie, nu a participat la şedinţa Curţii Penale Centrale din Old Bailey, Londra, în care s-a pronunţat sentinţa, dar a apărut printr-un link video din Statele Unite.