DISTRIBUIȚI
dpa

Un tribunal din sudul Germaniei a condamnat joi la închisoare pe viaţă un solicitant de azil care a recunoscut că a violat şi ucis în 2016 o studentă în vârstă de 19 ani, relatează dpa şi AFP, conform agerpres.

Victima, Maria Ladenburger, studentă la medicină, a fost înecată în apele râului Dreisam în oraşul Freiburg, în sud-vestul Germaniei, în octombrie 2016.


Citeşte şi: Nicolas Sarkozy a fost INCULPAT şi plasat sub control judiciar. Prima reacţie oficială a fostului preşedinte francez

Suspectul, Hussein Khavari, a recunoscut că a consumat cantităţi mari de alcool şi substanţe interzise înainte de a o ucide pe femeie. El a tras-o pe Maria Ladenburger de pe bicicletă, a violat-o şi a sufocat-o cu o eşarfă şi apoi a aruncat-o în apele râului.

Sentinţa în cazul bărbatului este pedeapsa maximă posibilă în acest caz. Instanţa a constatat de asemenea că faptele sale sunt „deosebit de grave”, o definiţie penală care permite o încarcerare efectivă pentru mai mult de 15 ani. Acuzatul a recunoscut că a atacat victima „sub impulsul momentului”.

Sosit în Germania în noiembrie 2015, Hussein Khavari, despre care se crede că provine din Afganistan, a afirmat iniţial că are 17 ani, însă apoi a recunoscut că a minţit pentru a putea beneficia de statutul de „minor neînsoţit”.

Citeşte şi: RĂZBOI comercial între Washington şi Beijing. Donald Trump anunţă măsurile luate împotriva Chinei

În urma unor expertize medicale s-a stabilit că acesta avea între 21 şi 29 de ani în momentul în care a comis crima.

După arestarea sa, s-a constatat că bărbatul aproape a ucis o femeie de 20 de ani în Grecia, în timpul călătoriei sale din Afganistan. El a fost atunci reţinut, însă a fost apoi eliberat.

Anunţul privind violarea şi asasinarea unei tinere germane de către un solicitant de azil a stârnit indignare în Germania, la un an după decizia cancelarului Angelei Merkel de a primi în Germania câteva sute de mii de solicitanţi de azil, proveniţi în special din Siria, Irak şi Afganistan.