DISTRIBUIȚI
fromtone.com

Ultimele sondaje difuzate înainte de alegerile parlamentare de duminică din Portugalia confirmă tendinţa din ultimele luni şi prevăd o victorie a actualului prim-ministru socialist Antonio Costa, însă fără majoritate absolută, transmite EFE, care arată că aceasta este concluzia unanimă a cascadei de cercetări sociologice publicate la finalul campaniei electorale, potrivit agerpres.

Cu două zile înainte de vot, până la patru măsurători merg pe victoria socialistului Antonio Costa, care guvernează în minoritate din 2015 cu sprijinul parlamentar al stângii radicale şi care, după ziua de duminică, pare să fie nevoit să apeleze din nou la alianţe pentru a forma un executiv.


Citește și : Departamentul Apărării al SUA nu a ascultat conversația telefonică între Trump și Zelenski

Formaţiunea sa este plasată în toate sondajele între 36,5% şi 38%, ceea ce, în cel mai bun caz, i-ar aduce 114 deputaţi, cu doi mai puţin faţă de majoritatea absolută, iar, în cel mai rău caz, 104 parlamentari.

În orice situaţie, rezultatele se anunţă a fi mai bune decât acum patru ani, când a obţinut 86 de mandate.

Pe al doilea loc ar urma să se claseze liderul opoziţiei, PSD (centru-dreapta), care ar creşte de la 23%, cu cât era cotat acum două săptămâni, la 28%, fapt ce i-ar aduce circa 83 de deputaţi, şase mai puţin faţă de numărul actual.

În acelaşi timp, formaţiunea marxistă Bloco de Esquerda ar obţine locul al treilea, conform acestor sondaje, cu 10% din voturi, iar coaliţia comuniştilor şi verzilor, CDU, ar ocupa poziţia a patra cu 7%.

Urmează CDS-PP (creştin-democraţi), cu 5%, şi PAN (formaţiune pentru drepturile animalelor), care ar putea ajunge la 4%, ceea ce i-ar permite să-şi sporească numărul de parlamentari, de la unul singur, în prezent, până la aproape 5.

Unul dintre sondaje plasează chiar PAN deasupra CDS-PP, cu 4,4% faţă de 3,9%.

Citește și : Pence: Hunter și Joe Biden trebuie investigați de autoritățile din China și Ucraina

Ascensiunea PAN atrage atenţia analiştilor, care subliniază că, dacă se va confirma la urne această creştere şi scorul socialiştilor va fi apropiat de majoritatea absolută, alianţa dintre cele două formaţiuni ar putea fi suficientă pentru a asigura un viitor guvern.

Aceasta ar pune capăt actualului pact de stânga convenit în urmă cu patru ani.