DISTRIBUIȚI
idowa

Grupul socialiştilor europeni (S&D) i-a transmis vineri o scrisoare Ursulei von der Leyen, în care o atenţionează că, la votul prevăzut pentru săptămâna viitoare în Parlamentul European, o vor susţine să preia preşedinţia Comisiei Europene numai dacă va prezenta în scris ”angajamente concrete” privind priorităţile de politică în acest post, inclusiv cu angajamentele bugetare asociate, scrie vineri publicaţia Politico.eu, potrivit agerpres.

Scrisoarea semnată de Iratxe Garcia, lidera grupului S&D din Parlamentul European, cuprinde o anexă cu patru pagini şi jumătate de poziţii privind politicile comunitare pe care acest grup doreşte ca Ursula von der Leyen să şi le asume. Aceasta din urmă a primit joi o scrisoare de acest fel şi din partea grupului liberal-centrist ”Renew Europe”.


Citește și : Cantitatea de dioxid de carbon produsă în iunie de incendiile din zona arctică, echivalentă cu emisiile anuale ale Suediei(ONU)

Ambele scrisori, notează Politico.eu, au un ton imperativ şi sugerează că europarlamentarii acestor grupuri nu vor vota favorabil numirea Ursulei von der Leyen dacă ea nu acceptă cererile formulate.

”Aşa cum am transmis în timpul întâlnirii noastre de miercuri, poziţia grupului S&D va fi determinată de nivelul dumneavoastră de ambiţie de a realiza schimbările de care Europa are nevoie”, menţionează Iratxe Garcia în scrisoare. ”Avem nevoie să vă vedem făcând angajamente concrete faţă de principalele noastre solicitări, altfel nu vom putea să vă susţinem candidatura. Acestea vor trebui să includă şi angajamente bugetare, acolo unde este cazul”, punctează lidera grupului social-democrat.

Angajamentele cerute în scrisoare privesc în special dezvoltarea durabilă, schimbările climatice, bugetul UE, politica de azil pentru migranţi, statul de drept şi politica externă a UE. Există şi solicitări foarte precise, cum ar fi o egalitate perfectă de gen în Colegiul Comisarilor, adică numărul comisarilor europeni bărbaţi să fie egal cu cel al femeilor.

În aceeaşi scrisoare Iratxe Garcia exprimă încă o dată nemulţumirea grupului ei politic că liderii europeni au renunţat la sistemul ”capilor de listă” (Spitzenkandidat), prin care preşedinte al Comisiei ar fi trebuit să devină unul din capii de listă ai marilor familii politice reprezentate în Parlamentul European. ”Prin urmare, avem nevoie de un angajament clar din partea viitorului preşedinte al Comisiei Europene că el/ea va sprijini şi va acţiona pentru o reformă instituţională menită să dea forţă votanţilor şi să consolideze rolul Parlamentului European”, mai notează în scrisoare lidera grupului S&D.

Ursula von der Leyen s-a prezentat miercuri în faţa eurodeputaţilor din principalele familii politice, promiţându-le că printre priorităţile sale la şefia executivului comunitar vor fi statul de drept, migraţia, competitivitatea şi combaterea schimbărilor climatice.

Citește și : Macron a lansat oficial noul submarin nuclear francez

Von der Leyen a susţinut că va fi mai dură decât actuala Comisiei Europeană în privinţa statului de drept şi că va reforma sistemul european de azil pentru migranţi, capitole care însă au provocat divergenţe notabile între statele din Vest şi cele din Est, mai ales cele din Grupul de la Vişegrad.

În timpul audierii în faţa grupului liberal-centrist ”Renew Europe”, Von der Leyen a promis că se va ocupa de introducerea unui mecanism pentru monitorizarea respectării statului de drept în fiecare stat membru al UE. ”UE se bazează pe principii (…) Acesta este fundamentul – respectarea statului de drept”, a indicat ea.

Confruntată cu nemulţumirea eurodeputaţilor pentru neaplicarea sistemului ”capilor de listă” ea i-a lăudat pe doi dintre perdanţii renunţării la acest sistem şi care aspirau la şefia Comisiei Europene, respectiv socialistul Frans Timmermanns şi liberala Margrethe Vestager, promiţând că le va da portofolii importante în viitoarea Comisie Europeană, şi anume pe cel de prim-vicepreşedinte lui Timmermanns şi unul cu ”rang echivalent” lui Vestager. Ursula von der Leyen a mărturisit de asemenea că doreşte o Comisie Europeană perfect paritară, cu un număr egal de femei şi bărbaţi.