DISTRIBUIȚI

Sfidând frigul şi ceaţa, locuitorii oraşului Perm din centrul Rusiei au venit marţi dimineaţa să se reculeagă, depunând flori şi lumânări aprinse, la una din intrările campusului universitar unde un student a deschis focul în ajun asupra colegilor săi, făcând numeroase victime, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Universitatea noastră este casa noastră, simţim şoc şi durere”, spune Ksenia Punina, profesoară de relaţii internaţionale, purtând o mască neagră cu efigia universităţii.


Citeşte şi: Certificatul de vaccinare devine OBLIGATORIU pentru a fi lăsat la toaletă – Black News

Una dintre studentele sale a fost rănită de un glonţ şi a fost operată, iar profesoara speră că „totul va fi bine pentru ea”.

În total, cinci persoane – patru femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani – au fost ucise, precum şi o doctoriţă de 66 de ani.

Poliţia a încercuit tot perimetrul universităţii, cuprinzând clădiri construite în stil sovietic în anii 1980, şi doar personalul din conducere poate intra.

„Este foarte dur pentru tot oraşul. Este important pentru noi să fim împreună astăzi”, spune şi Ekaterina Nabatova, fostă studentă venită să aducă un omagiu victimelor.

Luni după-amiază, un bărbat îmbrăcat în negru şi purtând o cască s-a îndreptat spre campus cu o puşcă în mână. Imagini care arată studenţi sărind pe ferestre în timp ce se aud strigăte de panică şi tiruri de armă de foc au devenit virale pe internet.

Presupusul trăgător a fost apoi rănit şi reţinut de poliţie.

Comitetul de anchetă rus a confirmat că autorul tirurilor era într-adevăr un student, fără a-l identifica totuşi sau a evoca mobilul gestului său criminal.

Presa locală a publicat imagini şi numele unui student de 19 ani care postase un manifest încărcat de ură pe reţelele de socializare înainte de a trece la fapte.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a estimat referindu-se la suspect că ar fi vorba „în mod evident de un tânăr cu probleme psihice”, excluzând aparent orice motivaţie politică sau religioasă a gestului.

Potrivit Comitetului de anchetă, trăgătorul era înarmat cu o puşcă de vânătoare achiziţionată în luna mai, adică înaintea unei înăspriri a legislaţiei privind portul de armă, decisă în urma unui incident asemănător într-o şcoală

Potrivit unui ultim bilanţ revizuit, individul a ucis şase persoane şi a rănit 24, dintre care 20 sunt spitalizate.

Ministrul sănătăţii, Mihail Muraşko, care s-a deplasat la faţa locului, a indicat – potrivit agenţiilor de presă ruse – că răniţii au fost repartizaţi în patru spitale şi că nouă dintre ei se află în stare gravă.

Ministrul educaţiei, Valeri Falkov, a făcut şi el o vizită luni seara studenţilor spitalizaţi şi a promis că cei care necesită îngrijiri deosebite vor fi transportaţi la Moscova.

Preşedintele Vladimir Putin şi-a exprimat regretul luni pentru o „mare nenorocire pentru toată ţara”, cerând forţelor de ordine să clarifice motivaţiile trăgătorului.

„Niciun cuvânt nu poate să amuţească durerea doliului, a acestor pierderi, mai ales când este vorba de tineri care tocmai îşi încep viaţa”, a spus el.

Citeşte şi: Partidul lui Justin Trudeau câştigă alegerile din Canada – Black News

Incidentele armate în instituţiile de învăţământ au fost mult timp rare în Rusia, dar ele s-au înmulţit în ultima vreme, preşedintele rus denunţând chiar un fenomen importat din SUA şi văzând în el un efect pervers al mondializării.

În precedentul caz de acest tip, la 11 mai 2021, un tânăr de 19 ani deschisese focul în fosta sa şcoală din Kazan, în republica rusă Tatarstan (centru), ucigând nouă persoane.

În aceeaşi zi, Vladimir Putin ordonase o revizuire a reglementărilor privind portul armelor. Odată cu aceste modificări, vârsta permisă pentru achiziţionarea armelor de vânătoare a fost ridicată de la 18 la 21 de ani, aşa cum era deja cazul pentru armele clasice, fiind instituită şi o examinare medicală mai riguroasă.