DISTRIBUIȚI
Hand holds test tube for Coronavirus 2019-nCOV analysis.

Slovenia va limita testarea pentru depistarea noului coronavirus la persoanele care dezvoltă simptome severe, precum şi la spitale, cămine pentru vârstnici şi persoane aparţinând unor grupuri vulnerabile, a declarat marţi consiliera guvernamentală pentru COVID-19, Bojana Bojovic, potrivit DPA, scrie agerpres.  

În contextul în care această ţară este lovită de un val epidemic sever, numărul de teste folosite conform procedurii de până acum a depăşit capacitatea de producţie, a precizat aceasta, citată de agenţia de presă STA.


Citește și : Michael Bloomberg bagă o avere în ultima săptămână de campanie a lui Joe Biden

Cu toate acestea, întrucât testarea este un instrument esenţial pentru monitorizarea epidemiei, Slovenia ia în calcul teste antigen SARS-CoV-2, mai rapide, dar mai puţin fiabile, a mai spus Bojovic.

Slovenia, cu o populaţie de aproape 2,1 milioane de locuitori, a raportat marţi alte 1.499 de noi cazuri după efectuarea a 5.756 de teste, echivalentul unei rate de infectare de 26%.

Bilanţul zilnic de decese cauzate de COVID-19 a fost de 13, iar numărul total de la debutul pandemiei a ajuns la 264, a mai precizat STA.

Citește și : Angela Merkel deplânge indisciplina germanilor în faţa pandemiei

Potrivit site-ului care monitorizează evoluţia pandemiei de COVID-19 în Slovenia, rata de infectare în ultimele 14 zile a ajuns la 780 la 100.000 de locuitori.