DISTRIBUIȚI

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Slovenia, dată în judecată de două persoane cu dizabilităţi întrucât nu au putut vota la un referendum şi nu au beneficiat de nicio cale de atac în ţara lor, informează AFP, potrivit agerpres.

Cei doi alegători, care suferă de distrofie musculară, au indicat ”absenţa unor măsuri adecvate” care să le permită să voteze în mai multe scrutine, în special la un referendum naţional din 2015.


Citeşte şi: Egiptul RIDICĂ starea de urgenţă instaurată în 2017 – Black News

Ei au reclamat, de asemenea, absenţa recursului în sistemul judiciar sloven care să le permită, prin anticipare, să voteze ”într-un birou de vot accesibil” sau să ”obţină reparaţii pentru discriminarea” suferită.

Judecătorii CEDO au considerat că această situaţie constituie o încălcare a Convenţiei europene privind drepturile omului, care garantează un recurs efectiv (articolul 13) şi impune o interdicţie generală a discriminărilor (protocolul 12).

Citeşte şi: ATAC armat într-un mall din SUA (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

În consecinţă, statul sloven a fost condamnat la plata a 3.200 de euro primului reclamant şi a 1.600 de euro familiei celui de-al doilea, decedat în cursul procedurii judiciare.

Convenţia europeană privind drepturile omului a fost ratificată de cele 47 de state membre ale Consiliului Europei.