DISTRIBUIȚI
cas.sk

O judecătoare slovacă având legătură cu omul de afaceri acuzat că a comandat uciderea unui jurnalist de investigaţie a demisionat din funcţie, a anunţat joi un purtător de cuvânt al şefului statului, citat de France Presse, potrivit agerpres.

Miriam Repakova, judecătoare în capitala Bratislava, face parte dintre magistraţii care au comunicat prin SMS-uri cu dezvoltatorul imobiliar Marian Kocner, principalul suspect în uciderea lui Jan Kuciak în februarie 2018.


Citește și : Cutremur de 7,1 grade în nordul Indoneziei. A fost activată alerta de tsunami

Acesta din urmă, jurnalist, investiga activităţile lui Kocner.

„Miriam Repakova şi-a dat demisia ieri, miercuri, şi funcţia sa va expira la sfârşitul lunii noiembrie”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Martin Strizenec.

Poliţia a confiscat telefonul mobil al judecătoarei Repakova, precum şi cele ale altor judecători în august, după ce a devenit evident că ei au comunicat de mai multe ori cu Kocner în ultimii ani.

Demisia ei este prima a unui magistrat în acest caz ce a zguduit Slovacia şi a provocat demisia prim-ministrului Robert Fico în martie 2018.

În septembrie, secretarul de stat pentru justiţie, Monika Jankovska, şi-a dat demisia şi este în prezent supusă unei proceduri disciplinare după ce s-a descoperit că a comunicat de mai multe ori cu Kocner.

Citește și : Comisia Europeană a lansat proceduri împotriva Marii Britanii pentru că nu a propus un nou comisar