DISTRIBUIȚI
ansa

Italia depășește miercuri 80.000 de decese asociate Covid-19 de la începutul epidemiei. Infectările au crescut față de marți, însă s-au făcut 34.000 de teste în plus, ceea ce scade indicele de pozitivitate, potrivit mediafax.

Cu 507 de noi decese, numărul victimelor Covid depășește pragul de 80.000, în timp ce infecțiile cresc de la 14.242 la 15.774. Asta în condițiile în care s-au făcut în ultimele 24 de ore 34.000 de teste în plus, ceea ce scade indicele de pozitivitate de la 10,05 la 9%.


Citește și : Putin ORDONĂ vaccinarea în masă a rușilor

Cazurile din Lombardia cresc de la 1.146 la 2.245, dar cu un număr dublu de teste, în timp ce în Piemonte cazurile cresc de la 901 la 1.009, cu o mie de teste effectuate în plus față de ziua precedent, scrie La Stampa.

Între timp, ocuparea unităților de terapie intensivă cu pacienți Covid depășește încă pragul de alertă de 30%.

„Urgența Covid nu s-a încheiat, dimpotrivă, de la începutul anului internările în secțiile noastre au crescut cu 3% din cauza unei noi creșteri a infecțiilor. Și din ceea ce vedem în activitatea zilnică, numerele sunt destinate să crească”, a declarat președintele Federației Asociațiilor Interniștilor, Dario Manfellotto.

Citește și : Irlanda şi Ţările de Jos sunt principalele beneficiare ale fondurilor post-Brexit

Al treilea val al pandemiei este iminent, consideră specialiștii. Restricțiile în Italia expiră pe 15 ianuarie, iar noile decizii par să nu fie terminate încă. Din ce se știe până acum, guvernul nu numai că va confirma interdicțiile de diferitele zone, dar va introduce măsuri mai severe.