DISTRIBUIȚI

Situaţia din Afganistan va fi subiectul unui summit ad-hoc al G-20, grupul principalelor 20 de economii mondiale, care va avea loc după încheierii Adunării generale a ONU, la 30 septembrie, a anunţat ministrul de externe italian Luigi Di Maio într-un interviu publicat vineri, citat de Reuters, potrivit agerpres.

„Summitul G-20 va avea loc după Adunarea Generală a Naţiunilor Unite de la New York, unde mă voi afla săptămâna viitoare. În marja Adunării va fi o reuniune a miniştrilor de externe din G-20 pentru a pregăti acest summit extraordinar”, a declarat ministrul pentru cotidianul La Repubblica.


Citeşte şi: Ucraina, vecina României, se prăbușește din cauza politicii dezastruoase a președintelui Zelensky! – Black News

Luigi Di Maio a precizat că Italia, care deţine anul acesta preşedinţia prin rotaţie a G-20, le-a cerut agenţiilor ONU şi organizaţiilor non-profit active în Afganistan să participe la acest summit.

La o lună de la cucerirea capitalei Kabul de către talibani, Afganistanul se confruntă cu o criză economică dublată de o criză umanitară, cu milioane de persoane strămutate în interiorul teritoriului afgan sau refugiate în străinătate, la care se adaugă incertitudinea cu privire la direcţia pe care o va adopta în cele din urmă noul guvern. Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat recent că, în prezent, 72% din populaţia afgană trăieşte sub pragul sărăciei (cu mai puţin de un dolar pe zi), iar acest procent ar putea urca la 97% până la mijlocul anului viitor.

Citeşte şi:Franţa ANULEAZĂ o gală la Washington, după ce a pierdut ‘contractul secolului’ – Black News