DISTRIBUIȚI
ansa

Italia a raportat duminică 11.705 de cazuri noi de infectare cu coronavirus şi 69 de decese în ultimele 24 de ore, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Sâmbătă au fost consemnate 10.925 de cazuri noi de contaminare şi 47 de decese.


Citește și : Numărul deceselor de COVID-19 a depăşit 200.000 în UE şi statele europene asociate

Bilanţul victimelor este totuşi mult sub cel înregistrat la vârful epidemiei, în martie-aprilie, când Italia anunţa peste 900 de decese zilnic.

Potrivit presei italiene de duminică, preluată de agenţia dpa, epidemia a lovit şi parlamentul italian, unde cel puţin 20 de membri ai Camerei Deputaţilor au fost testaţi pozitiv la coronavirus.

Alţi doi deputaţi sunt în autoizolare preventivă, conform Il Messaggero şi altor publicaţii.

Citește și : Papa Francisc îi îndeamnă pe credincioşi să-şi plăteacă dările către stat

Toate procedurile de votare în Camera Deputaţilor au fost suspendate pentru săptămânile următoare, însă dezbaterile şi şedinţele în comisii vor continua, scrie presa, citând membri ai Camerei.

‘Democraţia nu trebuie suspendată într-un moment atât de complicat’, a declarat Mariastella Gelmini, din partidul de opoziţie Forza Italia, pentru agenţia Adnkronos.