DISTRIBUIȚI
Sputnik

Magistraţi şi procurori venezueleni sunt implicaţi în violări grave ale drepturilor omului, reprimând membri ai opoziţiei, au declarat joi anchetatori ai ONU, denunţând un sistem judiciar la ordinele regimului, relatează France Presse, potrivit agerpres

„Există suficiente elemente să cred că, în loc să protejeze victimele încălcărilor drepturilor omului, sistemul judiciar din Venezuela a jucat un rol important în represiunea statului împotriva oponenţilor guvernului”, a subliniat Marta Valinas, responsabilă a unei misiuni de anchetă a ONU al cărei al doilea raport l-a prezentat la Geneva.


Citește și : Polonia este forţată să-şi SCHIMBE definiţia legală a violului

„În cadrul crizei profunde a drepturilor omului ce loveşte Venezuela, este afectată grav independenţa sistemului judiciar”, a spus ea.

Cele mai înalte autorităţi ale statului, inclusiv preşedintele Nicolas Maduro, au exercitat o presiune considerabilă asupra justiţiei, potrivit raportului ONU.

Surse din cadrul sistemului judiciar au confirmat că au primit ordine cu privire la modul în care ar trebui tratate cazuri, de asemenea potrivit documentului.

Orice magistrat ce refuză să se supună este intimidat, iar unii dintre ei au trebuit să părăsească ţara „într-un climat de frică”, potrivit raportului, care a studiat 183 de cazuri de opozanţi arestaţi între 2014 şi luna trecută.

„Imensa majoritate” a cazurilor de încălcare a drepturilor omului prezentate de misiunea de investigaţie „nu au dat naştere unor anchete aprofundate, urmăriri penale sau condamnări ale persoanelor responsabile”, a afirmat unul dintre membrii misiunii, Francisco Cox.

Această misiune de investigaţie a fost înfiinţată în 2019 de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

Citește și : Kremlinul mizează pe voturile din Donbas la alegerile din Rusia! Reacţia Kievului este una vehementă

Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a denunţat, la 13 septembrie, „intimidarea şi incriminarea” activiştilor politici în Venezuela, acuzaţii calificate drept „false” de autorităţile de la Caracas.

Potrivit ONG-ului pentru drepturile omului Foro Penal, în Venezuela sunt încarceraţi în prezent 262 de deţinuţi politici.