DISTRIBUIȚI
The Limited Times

Criza alimentară din Siria afectează acum mai mult de jumătate din populaţia ţării, a transmis vineri Programul Alimentar Mondial (PAM) al ONU, spunând că situaţia este „fără precedent”, relatează DPA, potrivit agerpres.

Programul Alimentar Mondial a transmis într-un comunicat că 9,3 milioane de sirieni, dintr-o populaţie totală de circa 17 milioane, sunt într-o situaţie de insecuritate alimentară, în creştere cu 1,4 milioane faţă de acum şase luni.


Citește și: CUTREMUR puternic în China

„Sirienii se confruntă în prezent cu o criză alimentară fără precedent, în contextul în care preţurile alimentelor de bază au atins niveluri nemaiîntâlnite chiar şi la apogeul conflictului de nouă ani”, a precizat PAM.

Preţurile la alimente au crescut cu peste 200% în mai puţin de un an din cauza „stagnării economice, prăbuşirii economiei libaneze – care este un pod vital pentru Siria – şi măsurilor de izolare legate de COVID-19”, a adăugat agenţia.

PAM e făcut publice aceste date în ajunul unei conferinţe a donatorilor pentru Siria.

Citește și: Nancy Pelosi vrea ca Washingtonul să devină al 51-lea stat american

Agenţia, care are sediul la Roma, a spus că oferă ajutoare alimentare pentru 4,8 milioane de sirieni, dar că are nevoie „urgent” de 200 de milioane de dolari pentru a continua operaţiunile în acest an.

„Dacă nu vor fi găsite noi finanţări până în august, PAM va fi nevoit să reducă drastic raţiile, precum şi numărul persoanelor care primesc alimente începând din octombrie 2020”, a atras atenţia agenţia.