DISTRIBUIȚI
tass

Patru soldaţi ruşi au fost ucişi într-un atac comis de un grup de terorişti în provincia siriană Deir al-Zur (nord-est), a anunţat duminică Ministerul rus al Apărării, potrivit agerpres.

Alţi cinci militari au fost răniţi când ”mai multe grupuri de terorişti mobile au atacat artileria guvernamentală siriană în timpul nopţii”, a adăugat ministerul într-un comunicat citat de agenţiile ruse de presă, preluate de AFP.


Citește și : Kim Jong-un şi-a reafirmat dorinţa pentru denuclearizare şi pentru organizarea unui summit cu Trump

În acest atac, soldaţii sirieni şi ruşi au ucis la rândul lor 43 de atacatori şi au distrus şase vehicule militare echipate cu arme grele.

Recent, liderul sirian Bashar al-Assad s-a întâlnit în oraşul rusesc Soci cu preşedintele rus, Vladimir Putin, cu care a fost de acord să accelereze negocierile de pace şi reforma constituţiei din ţară arabă sub egida ONU, aminteşte EFE.

În acelaşi timp, ambii lideri au convenit să sublinieze că acest proces trebuie să meargă mână în mână cu lupta împotriva terorismului jihadist.

Citește și : Aviaţia militară israeliană a lovit obiective militare ale Hamas din sudul fâşiei Gaza