DISTRIBUIȚI
Project Syndicate

Patru atacuri sinucigașe cu bombă au avut loc miercuri în orașul Raqqa din Siria, a declarat un purtător de cuvânt al Forțelor Democratice Siriene (SDF), citat de Reuters, scrie Mediafax.

Mai multe explozii s-au petrecut în ultima perioadă în regiunea nord-estică a Siriei. Regiunea este controlată de Forțele Democratice Siriene, sprijinite de către Statele Unite. Cu toate că a pierdut și ultimul său teritoriu în zonă, gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS) a revendicat majoritatea acestor atacuri.


Citește și : Trump este mulţumit că unele ţări NATO au majorat bugetele destinate apărării colective

În ianuarie, gruparea a atacat un restaurant din Manbij, un oraș aflat sub controlul forțelor aliate SDF, în apropierea unor zone controlate de Guvernul sirian. Patru cetățeni americani au fost uciși în atac.

Forțele Democratice Siriene au capturat Raqqa în 2017, forțând membrii ISIS să părăsească orașul, însă luptele au continuat în zonă.

Citește și : Juncker: Marea Britanie nu va mai obţine noi amânări pe termen scurt dacă acordul Brexit nu va fi votat până pe 12 aprilie

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 340.000 de morţi. Milioane de sirieni au fost nevoiţi să-şi părăsească casele din cauza luptelor.