DISTRIBUIȚI
Covert Geopolitics

Siria a respins cu fermitate vineri raportul ONU atribuind Damascului responsabilitatea unui atac ucigaş cu gaz sarin în aprilie, dând asigurări că nu utilizează arme chimice împotriva „propriului popor”, transmite AFP.

Miercuri, Comisiei de Anchetă a ONU asupra încălcărilor drepturilor omului în Siria a afirmat că forţele siriene sunt responsabile de atacul cu gaz sarin care a fost comis la 4 aprilie împotriva localităţii Khan Shaykhun (nord-vest), soldat cu zeci de morţi.


„Toate dovezile disponibile permit să se conchidă că sunt motive rezonabile pentru a crede că forţele aeriene (siriene) au lansat o bombă care a dispersat gaz sarin”, au notat anchetatorii, subliniind că aceasta constituie „crime de război”.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui Comisiei de Anchetă, guvernul de la Damasc, citat de agenţia oficială Sana, a respins acuzaţiile. „Siria nu a utilizat şi nu va utiliza gaze toxice împotriva propriului popor, pentru că, oricum, nu dispune de aşa ceva”, a scris executivul.

Damascul a mai acuzat Comisia că şi-a „politizat” activitatea.

La 4 aprilie, un raid aerian a lovit Khan Shaykhun, mic oraş controlat de rebeli şi jihadişti în provincia Idlib, făcând potrivit ONU, 83 de morţi, dintre care 28 de copii. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anunţat că cel puţin 87 de persoane, dintre care 30 de copii, şi-au pierdut viaţa în acest atac.

Regimul Al-Assad neagă constant orice implicare în atacuri chimice, afirmând că a predat toate stocurile sale după un acord încheiat în 2013. În 2016, două rapoarte ale anchetatorilor ONU şi Organizaţiei Internaţionale pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) au ajuns însă la concluzia că Damascul a efectuat trei atacuri cu clor, în 2014 şi 2015, în nordul Siriei.

În iunie, OIAC a confirmat că în atacul de la Khan Shaykhun a fost utilizat gaz sarin, însă fără a preciza cine se face vinovat de atac. Ea a denunţat presiuni puternice asupra anchetatorilor, reaminteşte AFP.