DISTRIBUIȚI
Reuters
FILE PHOTO: American army vehicles drive north of Manbij city, in Aleppo Governorate, Syria March 9, 2017. To match Analysis MIDEAST-CRISIS/SYRIA-WAR REUTERS/Rodi Said/File Photo - RC14C8315D00

Forţele armate turceşti şi americane au început joi acţiunile de patrulare comună la Manbij, un oraş din nordul Siriei dominat de către o miliţie kurdă, considerată ”teroristă” de către Turcia, însă aliată de către SUA, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Patrularea comună de către forţele armate turceşti şi americane la Manbij a început astăzi la ora locală 15.33 (12.53 GMT)”, a declarat ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, citat de agenţia de presă Anadolu.


Citește și : Brexit: Michel Barnier dezminte că UE şi Marea Britanie ar fi ajuns la un acord privind serviciile financiare

Acţiunile de patrulare au loc în jurul râului Sajour, situat între Manbij şi Jarablus, oraş controlat de către rebelii susţinuţi de Ankara, potrivit Anadolu.

Manbij este dominat de către Unităţile de apărare a poporului (YPG), miliţie kurdă considerată drept ”teroristă” de către Ankara, dar aliată a Washingtonului în lupta împotriva grupării Stat Islamic.

Deoarece sprijinul american pentru YPG a devenit un important punct de fricţiune între cele două ţări aliate în cadrul NATO, Ankara şi Washingtonul au căzut de acord în iulie în legătură cu ”o foaie de parcurs” ce prevede îndeosebi retragerea YPG din Manbij şi introducerea de patrule comune.

Citește și : Un eurodeputat ungar i-a trimis o carte de istorie preşedintelui Comisiei Europene după afirmaţia privind Centenarul României

Turcia şi SUA întreprind deja de mai multe luni acţiuni de patrulare separate, dar ”coordonate” la Manbij. Însă Ankara s-a plâns recent în legătură cu prezenţa continuă a membrilor miliţiei kurde, în pofida acordului ce prevede plecarea lor.