DISTRIBUIȚI
The New York Times

Forțele armate iraniene și-au retras artileria grea din Siria la o distanță de 85 de kilometri de Înălțimile Golan, teritoriu ocupat de Israel, a anunțat miercuri agenția de presă TASS care citează un reprezentant rus, însă Israelul a considerat retragerea ca fiind inadecvată, informează Reuters, conform mediafax.

Sprijinit de Rusia, Iran și gruparea paramilitară șiită Hezbollah din Liban, președintele sirian Bashar al-Assad a recuperat teritoriile deținute de rebeli în sud-vestul țării, în apropierea Înălțimilor Golan.


Citește și : Numărul victimelor provocate de erupția vulcanului Fuego din Guatemala a ajuns la 161

Moscova a dorit să reasigure Israelul spunând că vrea doar ca forțele siriene să își desfășoare activitatea în sau lângă regiunea Golan care aparține Siriei. Israelul insistă însă că forțele controlate de Iran, vechiul lor rival, va părăsi în totalitate teritoriul sirian acum că războiul se apropie de final.

”Iranienii s-au retras, iar milițiile șiite nu se află acolo”, a declarat pentru TASS Alexander Lavrentiev, trimisul special al președintelui Vladimir Putin în Siria.

Citește și : Suedia va semna săptămâna aceasta contractul pentru achiziţia unor sisteme antirachetă Patriot