DISTRIBUIȚI
GMC

În total, 16 civili au fost ucişi vineri într-o lovitură aeriană turcă asupra principalului spital din oraşul kurd Afrin, în nord-vestul Siriei, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP, conform agerpres.

Semiluna Roşie, ai cărei angajaţi lucrează în clădire, a confirmat lovitura, fără să prezinte vreun bilanţ.


Citește și : Rusia denunță o „ingerinţa” a Ucrainei în afacerile sale interne

Armata turcă şi forţele siriene care o sprijină desfăşoară de la 20 februarie o ofensivă militară contra Afrin, o regiune aflată sub controlul Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG). Această miliţie kurdă este considerată ca teroristă de Turcia, dar aliată de către Statele Unite în lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI).

Directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane, a informat că 16 persoane şi-au pierdut viaţa în lovitură, printre care două femei însărcinate.

Niciun membru al personalului medical nu figurează printre victime, a precizat el. O informaţie confirmată de Serwan Bery, înalt responsabil al Semilunii Roşii kurde, care a adăugat că este vorba despre „singurul spital operaţional din oraşul Afrin”.

În ultimele zile, trupele turce s-au apropiat de Afrin, de unde civilii fug în număr foarte mare.

Perspectiva unui asediu sau asalt asupra acestui oraş cu o populaţie de circa 350.000 de locuitori provoacă temeri legate de o nouă dramă umanitară în Siria.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a mai anunţat că, vineri, cel puţin 15.000 de persoane au fugit din Afrin.

Citește și : Donald Trump și Moon Jae-in într-o convorbire telefonică : Coreea de Nord va avea „un viitor mai bun” urmând ”calea bună”