DISTRIBUIȚI
middleeasteye.net The airport, located south of the capital Tripoli, was badly damaged during fierce fighting in mid-2014, after which the Fajr Libya coalition of militias seized the capital and installed a government. Flights in and out of Tripoli have been operating through Mitiga airport, formerly a military base east of the capital, that is under the control of the UN-backed Government of National Accord (GNA). / AFP PHOTO / MAHMUD TURKIA

Singurul aeroport în serviciu la Tripoli a anunţat vineri seară suspendarea tuturor zborurilor din cauza luptelor din apropierea capitalei Libiei care au făcut cu începere de luni cel puţin 39 de morţi, potrivit unei surse aeroportuare, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cel puţin 39 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 100 au fost rănite, în majoritate civili, în cinci zile de confruntări între miliţii rivale în cartierele din sudul oraşului Tripoli, potrivit unui nou bilanţ al Ministerului Sănătăţii dat publicităţii vineri seară.


Citește și : Brazilia: Candidatura lui Lula da Silva la prezidențiale, invalidată de judecători

Luptele au marcat o pauză în cursul zilei de joi ca urmare a unui armistiţiu, înainte de a reîncepe seara. Confruntările cu arme grele au continuat vineri fără încetare.

Potrivit martorilor şi serviciilor libiene de securitate, mai multe rachete şi obuze s-au abătut în mai multe regiuni din jurul şi în interiorul capitalei libiene, făcând şi mai multe victime.

Cel puţin trei rachete au aterizat în vecinătatea aeroportului Mitiga, obligând serviciile aeroportuare să suspende zborurile pentru cel puţin 48 de ore, din motive de securitate, a povestit un responsabil al aeroportului.

Zborurile au fost direcţionate provizoriu spre aeroportul din Misrata, la 200 de kilometri est de Tripoli, a subliniat sursa.

Citește și : Uniunea Europeană acordă venezuelenilor un ajutor de 35 de milioane de euro

Fost aeroport militar, Mitiga este situat în estul capitalei. El a fost deschis traficului civil după distrugerea aeroportului internaţional Tripoli, situat în sudul capitalei, în cursul violenţelor din 2014.

De la căderea regimului condus de Muammar Gaddafi în 2011, Tripoli se află în centrul luptelor de influenţă între diverse miliţii în căutare de bani şi putere.