DISTRIBUIȚI
AFP

Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi a numit Mişcarea 5 Stele (M5S) un pericol pentru Italia, sugerând o colaborare cu Partidul Democrat, informează Reuters, potrivit news.ro .

Silvio Berlusconi declara în urmă cu câteva zile că nu ar avea nicio problemă în a colabora cu M5S, însă vineri s-a poziţionat împotriva partidului anti-sistem şi a făcut apel către aliaţii săi să reanalizeze refuzul lor de a ajunge la un acord cu forţele de centru-stânga.


Citește și : Marea Britanie : Prinţul Charles, desemnat succesorul reginei Elisabeta la conducerea Commonwealth

„M5S este un pericol pentru ţară. Nu este un partid democrat, este un partid pentru cei neangajaţi”, a declarat Berlusconi în timpul unei vizite la Molise, o regiune din sudul Italiei în care au loc alegeri locale în acest sfârşit de săptămână.

„În compania mea, i-aş angaja să cureţe toaletele”, a adăugat Berlusconi, susţinând că italienii „au votat foarte prost” luna trecută şi că Partidul Democrat se află „la ani lumină” în faţa M5S.

Totuşi, liderul Ligii Nordului, Matteo Salvini, a criticat apelul lui Berlusconi privind discuţii cu Partidul Democrat. „Răbdarea mea s-a încheiat”, a declarat Salvini în Milano, adăugând că ar dori să primească un mandat de la preşedinte pentru a vedea dacă ar putea forma un guvern.

El a refuzat să precizeze dacă acest lucru înseamnă că doreşte să abandoneze orice alianţă cu Berlusconi şi să negocieze direct cu M5S. „Cu siguranţă nu o să cer voturi de la PD. Îmi pare rău că şi în grupările de centru-dreapta există persoane care distrug, şi nu construiesc lucruri”, a afirmat Salvini.

Citește și : Fâşia Gaza : Doi palestinieni au fost uciși într-o nouă zi de proteste la graniţa cu Israel

Alianţa de dreapta condusă de partidul lui Berlusconi, Forza Italia şi din care face parte şi Liga Nordului, a câştigat cele mai multe locuri în Parlament, însă Mişcarea 5 Stele este partidul cu cele mai multe voturi. Totuşi, niciuna dintre părţi nu poate forma o majoritate absolută, iar negocierile conduse de preşedintele italian nu au progresat semnificativ până în prezent.

M5S, care promite că va lupta cu corupţia, s-a arătat dispusă să colaboreze cu Liga Nordului, dar nu şi cu Berlusconi, care în trecut a fost găsit vinovat de evaziune fiscală şi dare de mită.