DISTRIBUIȚI
Reuters

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a afirmat luni că sub îndrumarea sa, Rusia ar fi aderat la NATO în urmă cu peste 15 ani, relatează DPA.

În cursul unei vizite la Bruxelles, Berlusconi, în vârstă de 81 de ani, s-a descris pe el însuşi ca un ‘copil al războiului care a trăit timp de 50 de ani sub ameninţarea Războiului Rece’.


Acel copil, a adăugat el, ‘a reuşit în 2002 să facă Federaţia Rusă să intre în NATO şi crede în Europa ca un fapt fundamental absolut’ al vieţilor noastre, a adăugat el, conform agerpres .

Rusia nu a aderat de fapt niciodată la NATO, o alianţă militară fondată iniţial de SUA şi aliaţii săi occidentali pentru a se apăra împotriva Uniunii Sovietice.

Citește și : Germania : Frank-Walter Steinmeier face apel la formarea rapidă a unui guvern

Ceea ce s-a întâmplat în 2002 este că Berlusconi a găzduit un summit în apropiere de Roma la care NATO şi Rusia au convenit asupra unui consiliu permanent de cooperare, care a fost ulterior suspendat ca urmare a acţiunilor Rusiei în Ucraina.

Berlusconi s-a aflat la Bruxelles unde urmează să se întâlnească cu politicieni ai UE, între care aliatul său Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Fostul premier conduce o alianţă conservatoare care se află în fruntea sondajelor înaintea alegerilor parlamentare din 4 martie, la care însă nu poate candida din cauza unei condamnări pentru fraudă fiscală.