DISTRIBUIȚI
ansa

Preşedintele regiunii Sicilia, Nello Musumeci, a sfidat duminică guvernul italian şi a publicat o decizie de închidere pe teritoriul său a tuturor centrelor de primire a migranţilor, pe care le consideră a fi propice răspândirii coronavirusului, relatează AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Surse din Ministerul de Interne italian au precizat imediat că această măsură regională nu este validă, deoarece o astfel de decizie ţine de competenţa statului.


Citește și : Avionul ucrainean doborât de Iran a fost lovit de două rachete la interval de 25 de secunde (raport)

„Până mâine la miezul nopţii, toţi migranţii prezenţi în ‘hot-spot-uri’ şi în toate centrele de primire din Sicilia vor trebuie neapărat transferaţi spre instalaţii situate în afara insulei”, se arată în textul de circa 30 de pagini al deciziei.

Documentul susţine de asemenea că este interzis oricărui migrant „să intre, să tranziteze şi să facă escală pe teritoriul regiunii siciliene cu ambarcaţiuni, mari şi mici, inclusiv cele ale ONG-urilor”.

Preşedintele Siciliei îşi explică decizia prin faptul că „nu se poate garanta sejurul pe această insulă cu respectarea măsurilor sanitare de prevenire a contagiunii”.

Într-un comentariu pe reţelele de socializare, Musumeci, care a fost ales preşedinte al regiunii datorită unei alianţe între dreapta şi extrema-dreaptă, a spus că „Sicilia nu poate fi invadată în timp ce Europa întoarce privirea şi guvernul nu expulzează pe nimeni”.

Luarea sa de poziţie i-a atras sprijinul lui Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Liga şi fost ministru de interne care în timpul mandatului a acţionat pentru a împiedica debarcarea migranţilor în porturile italiene.

Numeroase mici ambarcaţiuni cu migranţi, în special tunisieni, continuă să acosteze pe insula Lampedusa, la sud de Sicilia. Duminică erau circa 1.200 de migranţi la Lampedusa, după transferul a circa 300 de persoane începând de vineri spre structuri de primire în Sicilia.

Citește și : Coreea de Sud a raportat un număr record de cazuri zilnice de COVID-19 după luna martie

Nava Sea-Watch 4, aparţinând unui ONG german, a transmis duminică faptul că are în prezent la bordul său 104 migranţi, dintre care 37 de minori, salvaţi sâmbătă şi duminică pe mare în largul coastelor libiene.

Zeci de migranţi găzduiţi în centre de primire din Sicilia au fost testaţi pozitiv cu coronavirus în ultimele săptămâni.