DISTRIBUIȚI
© YouTube / USA Today / screenshot; Reuters / Justin Sullivan

O muscă aşezată pe capul vicepreşedintelui american, Mike Pence, a devenit miercuri seară o invitată nepoftită la dezbaterea dintre politicianul republican şi candidata democrată la postul de vicepreşedinte al Statelor Unite, Kamala Harris, iar imaginile care au surprins acel moment insolit au devenit virale pe reţelele de socializare, relatează EFE, potrivit agerpres.

Doar două minute şi trei secunde, după cum a contabilizat cotidianul The New York Times, au fost suficiente pentru ca imaginea acelei muşte aşezate pe părul alb al vicepreşedintelui Mike Pence să declanşeze o avalanşă de comentarii şi meme-uri pe Twitter.


Vezi și: Kamala Harris și Mike Pence au făcut SHOW pe gustul americanilor – VIDEO

Fotografii care prezentau musca din toate unghiurile au fost publicate pe aceeaşi reţea de socializare, iar însuşi candidatul democrat la preşedinţia americană, fostul vicepreşedinte Joe Biden, s-a alăturat acestui curent online, distribuind pe Twitter o imagine care îl arăta în timp ce ţinea în mână o paletă pentru omorât insecte.

„Contribuie cu $5 pentru a ajuta această campanie să-şi ia zborul”, a scris politicianul democrat, a cărui echipă a profitat pentru a distribui în spaţiul online imaginea cu paleta de omorât insecte, însoţită de mesajul următor: „Îndepărtează muştele şi minciunile!”.

Nici utilizatorii de Twitter nu s-au lăsat mai prejos şi au dat dovadă de multă inspiraţie, publicând mesaje atât în engleză, cât şi în spaniolă. „Şi câştigătoarea dezbaterii este … MUSCA”, au scris ei.

Un alt utilizator a distribuit o imagine cu o muscă cu faţă umană şi mesajul următor: „CNN face un interviu cu musca în direct. Chris Cuomo (unul din prezentatorii vedetă ai postului, n.r.) întreabă: ‘De ce aţi aterizat pe capul vicepreşedintelui Pence?’, iar musca răspunde: ‘Pare un om bun'”.

Dezbaterea de miercuri a avut loc în aula Universităţii din Utah şi a fost moderată de Susan Page, ziaristă a cotidianului USA Today.

Citește și: Donald Trump a revenit în Biroul Oval

Discuţia a avut loc în mijlocul unor măsuri extraordinare de securitate împotriva COVID-19, ca urmare a infectării recente cu noul coronavirus a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump.

Pence şi Harris au păstrat o distanţă de securitate de 3,7 metri, nu şi-au dat mâna la începutul întâlnirii, iar mai multe panouri de plexiglas au fost instalate între ei şi moderatoare, acest aspect fiind de altfel unul dintre punctele cele mai comentate pe reţelele de socializare cu câteva ore înainte de începerea dezbaterii electorale.