DISTRIBUIȚI

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a răspuns acuzaţiilor aduse de canadianul Denis Shapovalov, pe care l-a învins foarte greu, marţi, în sferturi de finală la Australian Open (6-3, 6-4, 4-6, 3-6, 6-3), scrie ziarul belgian Le Soir, potrivit agrepres. Ibericul va juca în semifinale împotriva învingătorului partidei dintre Gael Monfils și Matteo Berrettini.

Meciul, disputat pe o temperatură care a ajuns până la 32 de grade Celsius pe teren, a fost marcat mai ales de frustrarea tânărului jucător canadian, care l-a acuzat iniţial pe arbitru, Carlos Bernardes, că este corupt, după care a spus că Nadal a fost favorizat.


Ibericul a avut nevoie de intervenţia unui fizioterapeut în cursul setului al patrulea şi s-a retras apoi la vestiare la încheierea acelui set, ceea ce a stârnit furia lui Shapovalov, care avusese deja o discuţie cu arbitrul Carlos Bernardes şi cu Nadal. Canadianul a acuzat faptul că adversarul său a folosit prea mult timp între puncte, în cursul primului set.

Nadal a afirmat în conferinţa de presă de după meci: „Am avut nevoie să mă schimb, chiar cred că e normal ca la sfârşitul unui set să ai nevoie de ceva mai mult timp să te schimbi, mai ales atunci când este foarte umed şi trebuie să-ţi schimbi hainele.”

„Nu puteam continua cu acelaşi tricou. Nu cred că este nedrept, nu? De multe ori arbitrul lasă ceva mai mult timp în aceste situaţii, iar după părerea mea Carlos a comis o mică greşeală anunţând atât de repede ‘Time'”, a continuat el.

„Chiar cred că pe teren nimeni nu merită să fie tratat mai bine decât ceilalţi. Nu vreau asta şi nu cred că este cazul meu. Unii sunt convinşi că jucătorii de top sunt avantajaţi, dar nu este adevărat. Nu mi s-a părut niciodată că beneficiez de un tratament aparte pe teren”, a spus Nadal.

Tensiuni ridicate în primul sfert de finală jucat pe tabloul masculin al Openului Australian 2022, scrie şi sport.ro. După ce a pierdut primul set cu 6-3 în favoarea spaniolului Rafael Nadal, canadianul Denis Shapovalov l-a acuzat de corupție pe arbitrul de scaun, Carlos Bernardes.

Revenit pe teren după minutele de odihnă dintre seturi, Denis Shapovalov s-a arătat nemulțumit de lipsa spiritului de prezență afișat de Carlos Bernardes, în condițiile în care cronometrul expirase, dar Rafael Nadal nu era pregătit de reluarea jocului.

Dialogul incredibil dintre Denis Shapovalov și arbitrul de scaun, Carlos Bernardes

 

„Cronometrul a expirat, dar el nici acum nu e gata să joace. Spune-i! Nu e gata de joc,” s-a plâns Shapovalov arbitrului de scaun. „Nici măcar tu nu ești gata de joc,” i-a replicat Carlos Bernardes.

„Cum adică eu nu sunt gata de joc?”, l-a întrebat Denis Shapovalov, intrigat. „Păi stai și vorbești cu mine,” a fost răspunsul acid oferit de oficialul partidei.

„Sunteți toți niște corupți,” i-a răspuns Shapovalov arbitrului Bernardes, văzând că acesta nu îl avertizează pe Nadal pentru tragere de timp.

După încheierea primului game, Shapovalov a continuat să comenteze, iar Nadal l-a chemat la fileu, unde cei doi au avut un scurt dialog.

La finalul conversației, Denis Shapovalov a dat impresia că a depășit cu brio frustrarea cauzată de tergiversările apărute din cauza momentelor în care Rafa Nadal s-a plimbat pe teren cu spatele la adversar, întârziind începerea punctelor.

Nu a fost prima dată în ediția actuală a Openului Australian când un tenismen s-a plâns de arbitrajul brazilianului. În turul secund, Nick Kyrgios a avut o ceartă serioasă cu oficialul sud-american, transmițându-i că nu e nevoie ca acesta să devină vedeta partidei.

Shapovalov și-a continuat tirada și în timpul conferinței de presă de după meci.

„Rafa este un jucător incredibil. Dar ar trebui să existe niște limite, niște reguli pe care să le respecți. E tare frustrant. Simți că nu joci doar împotriva unui jucător, ci și împotriva arbitrului, împotriva unor lucruri mult mai importante. E dificil. A fost o pauză foarte lungă după setul cu numărul 4. Mi-a dispărut toată încrederea”, a spus Shapovalov.

Întrebat dacă simte că Nadal primește un tratament preferențial, canadianul a spus: „Evident! 100% primește, 100%! În toate celelalte meciuri pe care le-am jucat aici s-a jucat foarte repede. Asta pentru că arbitrul de scaun respecta regulamentul și sancționa depășirea timpului.

Astăzi, primele două seturi s-au terminat după o oră și jumătate. Tragea de timp după fiecare punct. I s-a dat atât de mult timp de răgaz între seturi…

Anul trecut, pentru exact același motiv, mie nu mi s-a permis să merg la vestiar, pentru că tocmai cerusem un time-out medical. Nu contest fapul că ar fi avut probleme medicale astăzi. Dar cum poți chema doctorul, apoi să mergi la baie? Asta în aceeași pauză, fără să jucăm vreun game. Nu e drept, asta simt”, a spus Shapovalov.