DISTRIBUIȚI

Coreea de Nord a lansat sâmbătă dimineață două proiectile despre care se crede că erau rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, au anunțat autoritățile de la Seul, avertizând că foarte probabil în perioada următoare vor continua să fie efectuate astfel de teste, informează agenția Reuters, potrivit mediafax.

Cele două rachete au zburat pe o distanță de aproximativ 400 de kilometri înainte de a se prăbuși în mare și au atins altitudinea de circa 48 de kilometri, au transmis autoritățile militare de la Seul, care au precizat că forțele nord-coreene întreprind în această perioada o serie de exerciții militare.


Citește și : Cel puţin 22 morţi după o alunecare de teren în estul Myanmar

Administrația prezidențială de la Seul a transmis că Phenianul a întreprins acțiunea de sâmbătă cu scopul de a testa un nou tip de rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune, dar și pentru a protesta față de exercițiile comune Coreea de Sud-SUA ce au loc în această perioadă.

Acesta cel de-al doilea test militar efectuat de Coreea de Nord în cursul acestei săptămâni, după ce marți dimineață a lansat alte două proiectile, probabil tot rachete balistice cu rază scurtă de acțiune.

Proiectilele au fost lansate sâmbătă dimineață dintr-o zonă aflată în apropierea orașului nord-coreean Hamhung, aflat în nord-estul țării.

Regimul de la Phenian a efectuat în ultimele săptămâni cinci teste militare, inclusiv cu rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, în contextul impasului în negocierile cu Statele Unite.

Citește și : Taifunul Lekima face ravagii în China – Cel puţin 13 morţi şi 16 persoane dispărute

Cele mai recente teste nord-coreene cu rachete au loc în contextul în care în acest moment se desfășoară un exercițiu militar comun al forțelor sud-coreene și americane.

Phenianul a criticat în repetate rânduri exercițiile comune din Coreea de Sud, susținând că acestea constituie o „încălcare flagrantă” a eforturilor în direcția asigurării păcii în Peninsula Coreea.