DISTRIBUIȚI

Serviciile de informaţii turce l-au repatriat luni în Turcia pe un om de afaceri acuzat că ar fi ”un finanţator” al reţelei clericului Fethullah Gulen, după ce l-au capturat în cursul unei operaţiuni comune în Sudan, a indicat agenţia de presă Anadolu, citată de AFP, potrivit agerpres.

Memduh Cikmaz (foto), prezentat drept unul dintre principalii ”finanţatori” ai mişcării lui Gulen, a fost arestat în Sudan, la o dată neprecizată, în cursul unei operaţiuni comune a serviciilor secrete turce (MIT) şi sudaneze (NISS), potrivit Anadolu.


După ce a fost interogat la faţa locului, spionii turci l-au adus pe Cikmaz luni în Turcia, a precizat agenţia, care l-a calificat pe omul de afaceri drept ”casa de bani” a mişcării lui Gulen.

Citeşte şi: Ramzan Kadârov este gata să demisioneze şi-l lasă pe Putin să-i aleagă succesorul

Ankara îl acuză pe Gulen că a fost instigatorul tentativei de puci din 15 iulie 2016. Gulen, fost aliat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, dar devenit acum inamic, a negat orice implicare în puciul eşuat.

După puci, autorităţile turce au lansat epurări de o amploare fără precedent şi îi ”vânează” pe presupuşii partizani ai lui Gulen în Turcia şi în străinătate. Potrivit Anadolu, MIT a înfiinţat o echipă specială ce se ocupă de presupuşii gulenişti care s-au refugiat în străinătate.

Cikmaz a fugit în Sudan în ianuarie 2016 şi este suspectat că a continuat în exil să faciliteze ajungerea de fonduri la reţeaua gulenistă, a precizat agenţia.